Fie că au trecut sau nu prin terapia de dezintoxicare fizică într-o clinică medicală, persoanele care caută o soluție de ieșire din lupta dureroasă cu consumul de substanțe sau comportamentele distructive au găsit, la „Sfântul Nicolae”, oameni (specialiști: asistenți sociali, psihologi, preoți, consilieri în adicții, dar și confrați de suferință aflați în abstinență) dispuși să-i ajute să parcurgă pașii necesari pe calea reabilitării din boala dependenței.
„Impulsul creării Centrului de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente a venit ca un răspuns firesc la acceptarea neputinței, care este, de altfel, chiar primul pas al programului de reabilitare. Neputința de a ajuta doar prin metode clasice, chiar pastorale, oamenii care se zbăteau și se zbat din ce în ce mai mult în hățișul întunecos al alcoolismului. Mi-am dat seama că este nevoie de o abordare interdisciplinară, prin care să fie atacate toate componentele bolii, atât fizic, cât și psihologic, social și, în special, spiritual”, a rememorat părintele inspector Iulian Negru, cel care a pus piatra de temelie a centrului și a adus și implementat, la Iași, Metoda de reabilitare din boala dependenței Minnesota în 12 Pași.
După mai multe demersuri întreprinse alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei pe atunci, s-a identificat, prin mila Domnului, un program de finanțare în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, finanțare care a făcut posibilă deschiderea oficială a Centrului.
În acești 20 de ani, zeci de oameni, bărbați și femei de toate vârstele, de toate profesiile și din toate mediile sociale, au trecut pragul Centrului și au aflat că ceea ce îi frământă poartă un nume, este o boală și are o soluție de reabilitare prin consiliere, înțelegerea rădăcinilor psiho-socio-spirituale ale problemei și parcurgerea Programului în 12 Pași către dobândirea sănătății mintale și sufletești, ca bază a unei abstinențe senine.
„Venirea la Centru a reprezentat foarte mult pentru mine. Am fost primit cu multă înțelegere și acceptare de un colectiv foarte cald, alături de care m-am simțit extraordinar, parcă aș fi venit acasă. Am primit consiliere individuală, terapie de grup, am participat la tabere terapeutice, ceea ce m-a ajutat în obținerea unei abstinențe senine. Ulterior, Fundația mi-a oferit oportunitatea de a urma gratuit cursuri de calificare profesională ca agent comercial și agent de pază, ambele fiindu-mi de folos în reabilitarea mea pe plan socio-profesional”, a afirmat dl. Adrian, membru al Grupului autosuportiv Alcoolicii Anonimi „Unirea” Iași.
Problemele din ce în ce mai grave și mai complexe, care apar în viața unui consumator de substanțe și comportamente adictive disfuncționale, îl determină, după multiple și îndelungate încercări contraproductive, să ajungă la concluzia că singur nu mai are resurse pentru a gestiona situația. În cele mai fericite cazuri, deși privite din exterior nu le-am putea numi astfel, atunci se naște disponibilitatea omului de a-și accepta starea de neputință și bunăvoința de a primi ajutor.
„Am avut multe necazuri din cauza alcoolului și am tot căutat, până la 55 de ani, soluții pentru a le rezolva. Totul a fost în zadar, până când, venind la Centru, am descoperit puterea și eficiența Programului în 12 Pași. Un program simplu, pentru oameni complicați, cum se spune în comunitatea Alcoolicii Anonimi. Chiar și acum, după atâția ani, țin aproape de program pentru a-mi menține abstinența și pentru a ajuta și alte persoane care suferă de boala numită alcoolism”, a menționat dl. Dumitru, membru al Grupului autosuportiv Alcoolicii Anonimi „Unirea” Iași.
De foarte multe ori, primul demers de căutare este făcut de codependentul (partener, copil, părinte) care suferă din cauza comportamentului distructiv al consumatorului. În încercările sale disperate de a-l „salva” pe dependent din ghearele morții, codependentul alunecă într-o stare de profundă afectare psihologică și chiar fizică, ajungând, el însuși, la pierderea controlului propriilor gânduri, emoții și conduite.
„Când am ajuns la capătul puterilor, în lupta mea de a-l schimba pe soțul consumator de alcool, am dat de Centrul de reabilitare Sfântul Nicolae. Inițial, am crezut că mi se va da un fel de pastilă magică pe care am să o duc acasă la soțul meu și acesta, ca prin minune, va înceta băutul și totul va deveni, dintr-o dată, așa cum am visat. Pr. Iulian și ceilalți specialiști de la Centru, consilieri și psihologi, cu multă răbdare, m-au ghidat către a înțelege că lucrurile nu funcționează așa. Mai mult, și eu am de lucrat și de conștientizat propriile neputințe sufletești, pe care le-am purtat cu mine încă din copilărie, determinând în ființa mea o conduită la fel de distructivă, numită codependență”, a evocat d-na Elena, membră a grupului de suport pentru persoane codependente Al-Anon „Confidența” Iași, ce activează în colaborare cu Centrul de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri „Sfântul Nicolae”.
În prezent, Centrul „Sfântul Nicolae” funcționează în regim de zi, cu o capacitate de 10 beneficiari direcți, și oferă servicii de evaluare și consiliere psihologică, reabilitare din boala dependenței și codependenței prin Programul Minnesota în 12 Pași și facilitarea participării la grupurile autosuportive, pentru obținerea și menținerea unei abstinențe îndelungate și senine.
„Ne dorim ca Centrul de reabilitare a persoanelor dependente Sfântul Nicolae să crească din ce în ce mai mult, să devină tot mai puternic, pentru a face parte dintr-o lucrare mai amplă a Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta, deoarece lucrarea de curățire de patimi este o treaptă foarte importantă în procesul de purificare spirituală a fiecărui creștin. Pentru a se ajunge la această dimensiune a lucrării Bisericii, este necesar ca această componentă duhovnicească a programului de reabilitare să prevaleze în fața componentei sociale sau de socializare, care ne menține încă la nivelul intervenției exterioare asupra ființei umane”, a precizat părintele inspector Iulian Negru.
(Alina Ungureanu, psiholog în cadrul Centrului de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri „Sfântul Nicolae”)